dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "Universitatea Ovidius"

A sunat din nou clopoțelul pentru studenți și masteranzi. Universitatea „Ovidius” din Constanța și-a deschis iar porțile. După doi ani de pandemie, orele se vor desfășura în format fizic. Cu emoții și plini de încredere, tinerii speră ca anul acesta universitar să fie unul bun și plin de realizări. Cu toții speră la un viitor mai bun, iar pentru ca visul lor să se îndeplinească, profesorii sunt în permanență alături de ei. Festivitatea de deschiderea a avut loc astăzi în Campusul Universitar.

Profesori, jurnaliști, manageri, avocați ori doctori. Sunt doar câteva dintre meseriile la care visează studenții din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța. Fiecare și-a ales ceea ce i se potrivește, iar facultatea reprezintă pentru ei un pas important în pregătirea lor. Au visuri mari la care spun că nu vor renunța niciodată. Vor învăța și vor lupta pentru a putea găsi un loc de muncă în domeniul pe care l-au ales. Totodată au promis că se vor bucura din plin și de viața de student.

Căminele studențești din municipiul Constanța și-au deschis porțile. Însă, condițiile nu sunt tocmai cele mai bune. O parte dintre părinții care au venit astăzi cu copii lor susțin că unele camere au nevoie de îmbunătățiri. „O să venim să dăm cu var, ca într-o casă nouă”, au afirmat aceștia. Ba mai mult, în nicio încăpere nu există frigider și nici televizor. Așa că studenții vor fi nevoiți să le aducă de acasă sau să-și cumpere unele noi.

Mai sunt mai puțin de două săptămâni până la începerea unui nou an universitar. În căminele din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța se fac ultimele pregătiri. Studenții vor fi nevoiți să plătească o taxă de cazare mai mare față de anul trecut. Însă, unele condiții lasă de dorit. Față de anii anteriori se pare că nu s-a schimbat mai nimic, susțin unii tineri. Nici anul acesta, studenții nu vor avea frigidere în cameră, iar în unele vor găsi, pe deasupra, și saltele rupte.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233